Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia - Annales Universitatis Apulensis. Series Philologica
 
Annales Universitatis Apulensis. Series Philologica
Cerinţe de redactare

   

Instruction to authors



NORME DE REDACTARE A LUCRĂRILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ:

 

Lucrările vor fi redactate folosind una dintre versiunile de procesare de text: WORD (97-2003, 2010: .doc sau .docx), în format B5 (dimensiuni: 17x24 cm), la 1 rând; textul va fi aliniat stânga-dreapta (Justified); distanţele faţă de margini vor fi: sus 2,00 cm; jos 2,00 cm; stânga 2,00 cm; dreapta 2,00 cm. Paginile nu se vor numerota!

 Lucrarea se va redacta cu font Times New Roman, cu următoarele specificaţii:

- Titlul lucrării va fi scris cu majuscule, TNR bold, italic, 11pt, centrat;

- La două rânduri sub titlu se va nota numele autorului (autorilor) cu majuscule, TNR bold, 11pt, precedat de gradul didactic şi urmat de denumirea universităţii / instituţiei de provenienţă, toate acestea fiind centrate;

- Rezumatul şi 5-8 cuvinte-cheie se vor scrie obligatoriu în limba engleză, TNR italic, 10pt, la 2 rânduri distanţă faţă de numele instituţiei; 

- La două rânduri sub cuvintele-cheie se va scrie textul lucrăriiTNR 11pt, cu spaţiere la 1 rând;

- Titlurile capitolelor şi ale subcapitolelor vor fi scrise cu font TNR bold, 11pt şi vor fi numerotate cu cifre arabe, respectiv cu litere mici.

- Trimiterile și notele bibliografice vor fi scrise la subsolul paginilor, cu TNR 9pt. Ordinea informațiilor: numele autorului, titlul lucrării (cu TNR 11 pt, italic), date specifice (traducător, antologator, editor etc.), localitatea, editura, anul, numărul paginii/paginilor de la care se citează sau se preiau informații.

·         exemplu: Doina Curticăpeanu, Dimitrie Cantemir, în Mic dicţionar. Scriitori români, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978, p. 114.

 

- Bibliografia se va insera la sfârşitul lucrării, în următoarea ordine: titlul Bibliografia (sau Referinţe bibliografice etc.) va fi aliniat la stânga şi scris cu TNR 11 pt, bold; autorii vor fi scrişi în ordine alfabetică - numele autorului (cu majuscule, TNR 11 pt), prenumele (TNR, 11 pt), titlul lucrării (cu TNR 11 pt, italic), localitatea, editura, anul.

  • exemple:

CURTICĂPEANU, Doina, Dimitrie Cantemir, în Mic dicţionar. Scriitori români, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978.

MARROU, Henry-Irénée, Istoria educaţiei în Antichitate. Volumul I. Lumea greacă. Volumul II. Lumea romană. Traducere şi cuvânt înainte de Stella Petecel, Bucureşti, Editura Meridiane, 1997.

 

 

PUBLICATION GUIDELINES - PAPERS IN ENGLISH

 

Your final paper should contain the following:

  • Title
  • (2) Name(s) of the author(s))
  • (3) Affiliation of the author(s)
  • (4) Abstract
  • (5) Key words
  • (6) Body of the text
  • (7) Paper size: B5 (17x 24 cm) Font: Times New Roman (11 pt) NB: If a paper contains characters other than the Latin script, the author should provide the fonts. Line spacing: 1, Alignment: Justified, Margins: Top 2.00cm, Bottom 2.00 cm, Left 2.00 cm, Right 2.00 cm

            Page numbers: Do not insert page numbers.

  • (1) Title: bold capitals, centered, TNR (12 pt)
  • (2) Author"s name: bold, centred, TNR (11 pt)
  • (3) Affiliation: below author"s name, regular font, TNR (11 pt)
  • (4) Abstract : An abstract of up to 500 words should precede the body of the text (TNR, 11 pt). The first line should start with the entry Abstract
  • (5) Key words Please include up to five key words next to the entry Key words: (TNR, 11pt).
  • (6) Footnotes: regular font, TNR (9 pt) Footnotes should be marked consecutively throughout the text by a number directly following a punctuation mark. Figures, tables etc. Figures, tables etc. should be provided on a separate page (with appropriate reference in the text) or inserted as moveable objects in the text.
  • Citations and quotations

Citations and quotations are followed by parentheses containing author"s surname, year of publication and a reference to page(s) - e.g. (Popescu 2004: 45). Brief citations are interpolated in the text, between double quotation marks. Longer quotations (5-10 lines) should appear as separate blocks, indented left and right and separated from the text by an extra-line space above and below, without quotation marks.

            (7) References: regular font, TNR (10 pt) a) For books: Handy, C. B. (1985). Understanding organizations. Harmondsworth: Penguin. b) For items in an anthology/chapter in edited book:

Rubenstein, J.P. (1967). The effect of television violence on small children. In B.F. Kane (Ed.), Television and juvenile psychological development (pp. 112-134). New York: American Psychological Society. c) For articles: Boschhuizen, R. & Brinkman, F.G. (1991). A proposal for a teaching strategy based on preinstructional ideas of pupils. European Journal of Teacher Education, 14 (1), 45-56.

 

 

PRÉPARATION DU MANUSCRIT EN FRANÇAIS

 

Format général de transmission des documents :

(1) Titre

(2) Nom(s) de l"auteur / des auteurs

(3) Affiliation de l"auteur / des auteurs

(4) Résumé

(5) Mots-clé

(6) Corpus du texte

(7) Références

Format: Dimensions du texte : 3000-7000 mots ; Papier : B5 (17x24) ; Font : Times New Roman (11 pt) ; Interligne : 1; Alignement :  Justifié ; Marges: Haut 2,00 cm, Bas 2,00 cm ; Gauche 2,00 cm ; Droite 2,00 cm. Prière de ne pas numéroter les pages.

(1) Titre : majuscules, italiques, TNR gras, centré (11 pt)

(2) Nom(s) de l"auteur / des auteurs : majuscules, gras, centré, TNR (11 pt)

(3) Affiliation : sous le(s) nom(s) de l"auteur / des auteurs : TNR (11 pt)

(4) Résumé : Un résumé en anglais comprenant jusqu"à 500 mots doit précéder le corpus du texte (italiques, TNR, 11 pt), deux lignes après l"affiliation. La première ligne doit commencer par le mot Résumé (TNR, gras)

(5) Mots-clé : Prière d"insérer jusqu"à cinq mots-clé (TNR, 11 pt)

(6) Références bibliographiques dans le texte :

Nom de l"auteur suivi de la date entre parenthèses - par exemple (De Coninck 1995 : 69). Pour les références déjà citées : 1. Nom, op. cit., date, p ; 2. Si la référence est la même que la précédente et la page différente : Ibidem, p....; 3. Si la référence précédente et la page sont les mêmes : Idem.
Notes en bas de page (TNR, 9)

  • Les citations

entre guillemets dans le texte. Les citations de 5 à 10 lignes sont matérialisées sous forme de paragraphe à part, avec un retrait de paragraphe par rapport à la marge à gauche et à droite. Toutes les citations doivent être précisément référencées (source et pages de la citation). Les coupures dans les citations sont à matérialiser par : [...]

(7) Références dans la bibliographie : TNR (10 pt)

a) Pour un ouvrage : Amalberti, R. (1996). La conduite de systèmes à risques. Paris : PUF, Coll. Le travail humain. b) Pour une contribution à un ouvrage collectif : Balme, R. (1997). La région française comme espace public. In Le Gales P. & Lequesne, C. dir., Les paradoxes des régions en Europe (p. 112-134). Paris : La Découverte. c) Pour un article : Pounds, W.F. (1969). The Process of Problem Finding. In Industrial Management Review, vol.11, n°1, pp. 1-19.